Despre fiscalitatea subterană
Se vorbește prea puțin despre fiscalitatea subterană.
Nu toate taxele vin de la Finanțe. O mare parte dintre taxe se plătesc în timp, muncă, atenție, nesiguranță și nervi. Fiscalitatea subterană este economia obținută de o organizație, privată sau publică, prin mutarea costurilor sale asupra oamenilor.
Este o fiscalitate fără lege și fără buget. Cuantumul ei este stabilit unilateral. Plata se face în ore din viață, efort fizic și mental, rareori bani, deseori sănătate și întotdeauna demnitate. Uneori plătești și prin umilința de a fi tratat ca o problemă.
Instituția economisește personal, instruire, coordonare și timp. Compania își automatizează relația cu publicul. Organizația își construiește procedurile în jurul cazurilor ușor de procesat. Tot ceea ce nu încape în sistem este împins asupra omului. El caută, întreabă, completează, scanează, ocolește cu frică, telefonează, așteaptă, revine, explică din nou și încearcă să ghicească ce ar mai putea lipsi. Uneori își ia o zi liberă. Amână o decizie, pierde o oportunitate ori renunță la un drept. E umilit când nu înțelege, e umilit când nu contează, e umilit când dă și când primește orice.
Toate astea nu sunt neplăceri. Sunt costuri. Costuri reale. Dacă o instituție economisește o oră obligând o mie de oameni să piardă câte o oră, ea raportează eficiență. Societatea a pierdut însă 999 de ore.
Această fiscalitate neagră este și regresivă. Omul care are timp, bani, educație, relații și siguranță pentru sine o suportă mai ușor. Cuiva bolnav, vârstnic, sărac, speriat sau dependent de decizia organizației, aceeași procedură îi pune o barieră. Fenomenul ne privește însă pe aproape toți. Fiecare ajunge, la un moment dat, pacient, contribuabil, angajat, părinte, consumator sau număr de dosar. Puterea este situațională.
Nu toate taxele vin de la Finanțe. O mare parte dintre taxe se plătesc în timp, muncă, atenție, nesiguranță și nervi. Fiscalitatea subterană este economia obținută de o organizație, privată sau publică, prin mutarea costurilor sale asupra oamenilor.
Este o fiscalitate fără lege și fără buget. Cuantumul ei este stabilit unilateral. Plata se face în ore din viață, efort fizic și mental, rareori bani, deseori sănătate și întotdeauna demnitate. Uneori plătești și prin umilința de a fi tratat ca o problemă.
Instituția economisește personal, instruire, coordonare și timp. Compania își automatizează relația cu publicul. Organizația își construiește procedurile în jurul cazurilor ușor de procesat. Tot ceea ce nu încape în sistem este împins asupra omului. El caută, întreabă, completează, scanează, ocolește cu frică, telefonează, așteaptă, revine, explică din nou și încearcă să ghicească ce ar mai putea lipsi. Uneori își ia o zi liberă. Amână o decizie, pierde o oportunitate ori renunță la un drept. E umilit când nu înțelege, e umilit când nu contează, e umilit când dă și când primește orice.
Toate astea nu sunt neplăceri. Sunt costuri. Costuri reale. Dacă o instituție economisește o oră obligând o mie de oameni să piardă câte o oră, ea raportează eficiență. Societatea a pierdut însă 999 de ore.
Această fiscalitate neagră este și regresivă. Omul care are timp, bani, educație, relații și siguranță pentru sine o suportă mai ușor. Cuiva bolnav, vârstnic, sărac, speriat sau dependent de decizia organizației, aceeași procedură îi pune o barieră. Fenomenul ne privește însă pe aproape toți. Fiecare ajunge, la un moment dat, pacient, contribuabil, angajat, părinte, consumator sau număr de dosar. Puterea este situațională.
Există și un efect multiplicativ. După suficiente asemenea experiențe, înveți să nu mai întrebi, să nu reclami și să nu insiști. Renunțarea primește nume respectabile ca răbdare, bun-simț, realism. Nu, nu e așa. E doar renunțarea care devine devine astfel dovada eficienței lor.
Taxele de la Finanțe se discută, se negociază, se votează. Le măsurăm efectele și cerem socoteală pentru folosirea lor. Fiscalitatea subterană este stabilită anonim, prin proceduri, management, automatizare, optimizare, limitarea accesului și absența răspunderii.
Taxele de la Finanțe se discută, se negociază, se votează. Le măsurăm efectele și cerem socoteală pentru folosirea lor. Fiscalitatea subterană este stabilită anonim, prin proceduri, management, automatizare, optimizare, limitarea accesului și absența răspunderii.
Nu este ilegală, dar nici legitimă. O plătești conștiincios și indecent și nu-ți dă nimeni măcar o chitanță.
Comentarii
Trimiteți un comentariu